După cum am mai spus în post-urile anterioare, există mari probleme atunci cînd vorbim despre originalitate, autenticitate şi identitate la nivelul creaţiilor indivizilor societăţii.
Este adevărat faptul că fiecare persoană are un potenţial creativ foarte mare, însă, ceea ce este grav în această situaţie se referă la modul de manifestare al acestei creativităţi, un mod general deosebit care este definit de o inhibare a oricărei porniri autentice in domeniul creaţiei, acest lucru datorîndu-se mai ales modelelor educaţionale care au rolul de a oferi o baza teoretică in special, punîndu-se foarte puţin accentul pe partea practică, pe dezvoltarea unor abilităţi, pe exploatarea talentelor native.
Această stare a lucrurilor determină existenţa unor dezechilibre în ceea ce priveşte fluxul de informaţii noi, atît in domeniile tehnologice, cît şi in cele ale artei.
Se creează astfel un deficit de NOU, care afectează cursul normal al activităţilor umane de creaţie, ajungîndu-se la situaţia în care informaţiile deja existente sunt preluate şi transformate în altele 'noi'.
În acest context, consider că binecunoscutul concept al plagiatului nu se bucură de o claritate foarte mare şi că mai mult creează ambiguitate. Pentru a fi mai explicită: mai ales în sfera muzicală, există anumite teme muzicale care sunt exploatate continuu, apar sub diferite forme, iar aşa-zişii artişti prezintă o serie de pretenţii ce nu se potrivesc deloc cu valoarea si statutul pe care singuri şi le atribuie. De aceea, afirm faptul că e cam greu să diferenţiem operele autentice de cele false, mai ales în contextul în care, de multe ori, apar mai întîi falsurile si abia apoi se descoperă sursa originală. De multe ori, această situaţie se datorează lipsei posibilităţilor de afirmare a unor artişti, acestea referindu-se mai ales la lipsa suportului financiar, precum şi la lipsa unor metode eficiente de promovare.
Ce ar trebui făcut în cazul melodiilor care urmăresc aceeaşi tema muzicală? Ce soluţii ar putea exista în contextul în care pseudoartistul afirmă că opera lui este distinctă(datorită sintetizatorului care creează o mulţime de sunete diferite)?
Acestea sunt nişte întrebări care ar putea fi aplicate in toate domeniile artei.
Îmi aduc acum aminte de ideea genială expusă de Pascal Bruckner în ,,Hoţii de frumuseţe", referitor la plagiat: un roman creat doar din paragrafe extrase din alte romane. Aceasta este adevărata realitate, chiar dacă este prezentată într-un roman suprarealist. Există o mulţime de moduri de a copia, iar tendinţa noastră de a ne autointitula artişti este tot timpul prezentă, măcar aşa de dragul Eului nostru care nu doreşte să fie lezat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu