marți, 19 ianuarie 2010

Viaţa reală Vs Viaţa Virtuală

Viaţa reală, prima naştere - 12 februarie 1990, ultima naştere - tot 12 februarie 1990.
Viaţa virtuală, prima naştere - nu mai ţin minte, ultima naştere(de fapt, ultima revenire din comă) - acum câteva minute.

Asta aşa, ca introducere.
Există diferenţe mari între viaţa reală şi cea virtuală.Şi cred că asta reprezintă motivul pentru care multă lume alege să fie mai mereu prezentă, nu fizic, ci doar online.
Fiecare cunoaşte cursul normal al vieţii. Iar simplul fapt că acest curs normal se termină cu moartea, reprezintă pentru unii oameni un motiv pentru meditaţie, pentru alţii o premisă a apariţiilor depresiilor, sau , o ipoteză a inhibiţiei generale, o premisă a dezvoltării unor stiluri de trai bazate pe principii hedoniste, un impuls pentru dezvoltarea unor afinităţi pentru anumite sisteme religioase, o mulţime de începuturi pentru tot felul de manifestări.Şi cel mai important( mai ales pentru a ajunge la întrebarea din finalul postului de acum), faptul că Thanatos are ultimul cuvânt, determină naşterea întrebării peste tot întâlnite:" Credeţi în viaţa după moarte?". Unii răspund da, alţii nu, sau nu ştiu.Totul pare destul de limitat.

Nu vrem limite, deci alegem ceva ce ne ajută să ne "dezvoltăm"(mi-am făcut nişte upgrade-uri...de nu-ţi vine să crezi.de armuri nu mai vorbesc, plus că acum pot să fac să dispară vreo 12 soldaţi dacă dau click stânga.sunt dezvoltat, nu glumă), să ne împlinim orice vis( aseară am fost conducătorul României, am câştigat toate teritoriile şi am avut şi 3400 de puncte), să fim cine vrem noi( am folosit FUNIA şi am ajuns personaj din Lord of the rings), să fim prezenţi în mai multe locuri o dată(la un moment dat eram şi pe facebook şi pe myspace şi pe matrimoniale.ro :))), glumeam desigur), să avem multiple personalităţi(am vreo 28 de id-uri, de sex masculin, feminin, pe-un site m-am trecut chiar hermafrodit :)), am diferite vârste în acelaşi timp, diferite religii,în plus, mai nou cunosc limba suomi), să ne arătăm doar calităţile şi să mascăm defectele( spre deosebire de viaţa reală, a căror încercări ne determină să spunem că pentru a ajunge frumoşi, fizic şi spiritual, trebuie să trecem prin nişte probe la fel de grele precum cele din minunatele Bildungsroman-uri, în această lume a tuturor posibilităţilor este de ajuns să trec puţin prin photoshop sau corel draw pentru a ajunge o persoană pregatită să întreacă în perfecţiune însuşi conceptul de perfecţiune), să fim cei mai frumoşi(dacă mi se pare că aş fi mai frumoasă având ochii roşii sau violet , pot să obţin aceaste culori în doar câteva momente folosind aceleaşi instrumente amintite în paranteza precedentă, sau chiar pot obţine alţi ochi de la alte persoane printr-o decupare care nu doare deloc şi nu afectează pe nimeni), să fim bogaţi(preiau o imagine surprinsă în viaţa reală, în urma respectării unui întreg şir de operaţiuni riscante, cum ar fi călărirea unei maşini de 1 milion de euro, al cărei posesor, dacă m-ar prinde ar putea să-mi ia libertatea acuzându-mă de violarea proprietăţii), mai exact, să fim nişte zei ( a se observa mulţimea de comment-uri de genul "eşti o zeiţă!!! eşti un zeu!!!).
Astfel, alegem locurile sau comunităţile unde vrem să ne naştem, facem paşii necesari în această direcţie(un fel de sex virtual ce se traduce prin completarea unor câmpuri obligatorii; a se observa faptul că noi suntem cei ce declanşează actul naşterii noastre),stabilim momentul în care vrem să ne naştem, după care...apăsăm ok şi ne naştem.
Asta ne oferă Internetul.Posibilitatea trăirii mai multor vieţi în acelaşi timp.
Mai mult, pentru a se face observată superioritatea condiţiilor şi posibilităţilor oferite de Lumea virtuală, faţă de cele oferite de Lumea reală, putem oricând să ne sinucidem fără să suferim deloc, bifând doar "cancel my account", rămânând însă în viaţă în cadrul altor comunităţi.

Descrierea diferenţelor dintre cele două lumi ar putea ocupa spaţiul şi timpul într-un mod infinit. Nu este necesar, deoarece expunerea acestui caz, a acestei situaţii,a acestei relaţii Viaţa reală-Viaţa virtuală, am facut-o cu un singur scop, acela de a-mi asigura un precedent pentru a vă adresa o întrebare, care pentru mine este foarte interesantă şi importantă: Credeţi în viaţa după log out-sign out?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu